Câteva gânduri de-ale Adrianei, așternute frumos, în scris, într-o pagină Word, într-o zi pandemică de toamnă:
“Presiune mare pe creativi… Ai timp acum! Fii creativ!
Îmi amintesc cu oroare de toate replicile primite de-a lungul anilor de genul “Dar ești actriță, …”. Tot felul de presupuneri despre ce ar trebui să fiu capabilă să fac pentru că sunt actriță. Ca de exemplu să știu să pozez.. Mna… Eu aș zice că e altă meserie. Sau cine știe? Poate vine doar din neajunsurile mele. Multe, precum am descoperit în perioada de auto-izolare.
Și pentru că am ajuns (haha, destul de repede chiar) la neajunsurile mele, simt să mărturisesc că eu sunt o actriță introvertită. Pare greu de crezut pentru mulți. Să alegi să te expui pe scenă și să fii introvertit? Cum naiba? De ce? Și m-am mai apucat și de improvizație, unde nu am niciun scenariu sau vreo regie pe care să mă sprijin.
Bună întrebare! Mă întreb de ce am ales meseria asta constant. Mi-ar fi fost mult mai comod să mă fac programator.
Dar cred că tocmai de la comod mi se trage. Nu-mi doresc să trăiesc comod. Așa cum principala mea sursă de nefericire vine din concluzia permanentă că nu fac destul, așa nu m-am putut lăsa să nu înfrunt cele mai mari frici ale mele. Să nu mă înfrunt. Și înfruntându-mă de fapt să mă salvez, să cresc, să mă vindec.
Și pentru că trebuie să fac, să lupt, să muncesc, am acceptat ca bârlogul meu să devină casa stream-ului pentru Recul online.
Mie îmi ia ceva timp să mă pregătesc sufletește pentru orice spectacol ori curs. La fel am nevoie de timp și spațiu să mă adun după. Să-mi liniștesc tumultul. Pentru că pe scenă ești sincer, onest și lucrezi cu emoții reale, dar mereu cu o parte dintre ele. Mereu topite într-un personaj. Mereu cu rolul și scopul de a deveni pe undeva un act cathartic și pentru mine și pentru public. Și mereu cu opțiunea de a mă retrage după aplauze pentru a linge rănile introvertitei care s-a expus.
La scurt timp după ce garsoniera s-a transformat în studio de transmisie, mi-am pierdut complet intimitatea. Chiar și când nu era nicio cameră web pornită, aveam senzația că cineva mă privește. Era “gălăgie” tot timpul.
Hai, fii creativă, Adriana! Ești improvizatoare! Adaptează-te. Zi da, și. Ascultă. Pune-ți partenerul într-o lumină bună. Joacă jocul!
La naiba!
Ce vreau să zic e că uneori e ok să nu joci jocul, să nu asculți, să zici nu și să ai grijă de liniștea ta interioară.
Am mutat stream-ul la Recul.
Aveți grijă de voi. Eu am tras draperiile și m-am refăcut după spectacolul lung de câteva săptămâni de la mine din bârlog. Mi-a luat ceva.
Am încetinit, m-am ascultat și acum construiesc din nou.
Acum scriu toate astea din Recul, unde urmează să avem două premiere cu trupele Ikigai și All in pe care le antrenez și abia le aștept.
Cursuri cu mască, spectacole transmise online, o reapropiere de mine, luptă cu ego-ul, sală, joacă la pian, casă – Recul, Recul – casă.”