Interviu cu Manu

Pentru un pic de context, înainte de plăcuta lectură de mai jos, trebuie să știți că Manu a fost unul dintre cei mai activi cursanți online, perioada pandemiei fiind și cea în care Manu a luat contact cu practica improvizației. A avut un progres foarte fain și rapid, și acest lucru se datorează în mare parte faptului că a avut încredere în ea că poate să se autodepășească la fiecare nouă provocare, oricât i-ar fi fost de frică.

Dan: Când erai mică, ce voiai să te faci când o să fii mare? Și ce faci acum?
Manu: Când eram mică, voiam să mă fac balerina. Mă fascina felul în care pluteau pe scenă, mă așteptam să își ia zborul în orice moment, le vedeam ca pe niște zâne. Acum fac application management în IT. E un alt fel de magie, care se realizează cu multă cafea și mai multă răbdare. Atunci când un upgrade al aplicației este finalizat cu succes e ca un grand jeté executat cu grație.

Dan: Cum îți place să îți petreci timpul liber?
Manu: Din primăvară, de când am descoperit improvizația, particip la cursuri și workshopuri de impro, în timpul liber. Îmi place mult să citesc, ascult podcasturi, mă dau cu bicicleta. De curând, m-am pus pentru prima oară pe role, deocamdată e doar durere, când o să fie plăcere, o să mă laud și cu asta.

Dan: Cum ai dat de Recul?
Manu: La început de martie, m-a adus o prietenă la un spectacol de impro, Iele – 100 de scene în 60 de minute. Incredibil. Când am plecat de la Recul, nu credeam că ce tocmai văzusem e chiar improvizație. După ce am mai cercetat și m-am convins că nu își învățase nimeni replicile dinainte, știam că m-am îndrăgostit.

Dan: Definiția ta pentru improvizație?
Manu: Hmm… aș zice că improvizația este locul ăla în care sunt liberă să fiu cum vreau, ce vreau, unde vreau, locul unde uit de regulile și de normele cotidiene, unde pot visa mult, unde îmi pot lăsa imaginația liberă și de unde îmi dau supradoza de dopamină și oxitocină.

Dan: Ce apreciezi cel mai mult la impro?
Manu: Pentru mine improvizația înseamnă spontaneitate, emoție, curaj, joacă. Cam lucrurile pe care le apreciez și în viață. Prin impro mi-am dat șansa să accesez emoții, pe care nici nu știam că le am, am găsit curajul de a mă vulnerabiliza în fața oamenilor, să fiu așa cum sunt și să fie ok. Când ai pe lângă tine oameni care fac la fel, te simți în siguranță să îți explorezi imaginația și să te joci. Nu în ultimul rând e foarte fun.

Dan: Cum ți s-au părut cursurile de impro față în față după ce ai făcut destul de intens cursuri de impro online (acestea fiind de altfel și prima ta interacțiune cu improvizația)?
Manu: Cursurile față în față mi s-au părut de 10 ori mai grele, de 10 ori mai intense și de 10 ori mai faine decât cursurile online. E mai greu când nu mai ai biroul după care să te ‘ascunzi’, sau post-it-urile pe care să îți notezi idei, dar e foarte fain că îți poți folosi tot corpul pentru a transmite ceva, că ai un partener cu care poți construi mai ușor pentru că îl vezi, îi observi mai ușor mimica, privirea, energia, poziția corporală.

Dan: Avantaje și dezavantaje ale cursurilor de improvizație online?
Manu: Dacă-i musai, cu plăcere. Având în vedere perioada, cel puțin neobișnuită, în care ne găsim, mă bucur mult că am avut posibilitatea să fac cursurile online.
Neavând, însă, aceeași libertate de mișcare ca și live, te poți limita uneori în creativitate, mai restrângi contextele la ce se poate face de pe scaun, dar te adaptezi. E mai greu, nu imposibil. Cel mai mare avantaj e că poți participa de oriunde, din alte orașe, chiar din alte țări, cunoști mulți oameni faini. Poți să experimentezi, poate, cu mai mult curaj, de la tine de acasă, dintr-un spațiu cunoscut. Cred că dacă vrei, se poate aproape orice, îmi amintesc de cursul online de ‘non verbal’ – dacă s-a putut asta, alte teme, clar, au potențial.

Dan: Ce ți se pare cel mai greu la impro, din ce ai explorat până acum?
Manu: Uneori, am zile în care nu prea pot să ies din cap și să go with the flow. Alteori e greu să fii 100% prezentă și foarte atentă la ceilalți timp îndelungat. Partea bună e că, cu cât exersez mai mult asta, cu atât sunt mai prezentă zi de zi, nu doar la impro.

Dan: Pe ce nișă ți-ar plăcea să devii expertă în impro?
Manu: Eu, când o să cresc mare, aș vrea să mă fac improvizatoare!
Ce îmi doresc cel mai mult e să nu îmi pierd entuziasmul și bucuria pe care mi le aduce improvizația. De curând am urmat un curs de impro muzical, cu care am avut o relație hate-love. Este greu, provocator și în final pot spune că fain. Nu știu sigur dacă îmi place, dar vreau să mai încerc.

Dan: Un sfat de viață, o recomandare legate sau nu de impro, pentru cititorii Recul?
Manu: Nu dau sfaturi. Un lucru important pentru mine e să fiu onestă cu mine și să îmi urmez instinctul. Nu mereu reușesc să fac asta, pentru că viața, dar de câte ori mi-a ieșit, s-a lăsat cu experiențe care m-au făcut să plâng sau să râd și sigur să simt.